Un jurnalist acuza. Nu se scuza.

Un nou articol pe tema proiectului CEZ din Cogealac ma face sa reactionez mai puternic. Nu am nimic de spus in ceea ce priveste Iberdrola /vs/ CEZ, Fantanele /vs/ Cogealac sau Eolica Dobrogea /vs/ Tomis Team, cu exceptia felicitarilor pe care vreau sa le transmit avocatei C.M. pentru campania de presa foarte reusita. Succesul il reprezinta faptul ca jurnalistul de la Cotidianul publica pentru o a doua oara in 6 zile un comunicat de presa ca si cum ar fi punctul lui de vedere. Imi aduce aminte de un anumit episod din Dilbert.

 Sa revin la chestiune si sa iau cateva mostre de suficienta jurnalistica: „Pana in 2014, aproximativ 5% din energia Romaniei trebuie sa vina din surse alternative” il citeaza omul de presa pe presedintele Consiliului Judetean Constanta. Nu e relevant daca dl. presedinte al CJ stie pe dinafara strategia energetica a Romaniei sau legea privind stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie si ca incurca cifrele. Problema e ca jurnalistul scrie fara distanta critica, fara sa verifice, fara sa foloseasca vreun neuron propriu. Cine doreste cifrele respective stie unde ma poate gasi.

Continuam: „parcul eolian dezvoltat de celebra firma ceha CEZ„. Nu ca CEZ n-ar fi celebra, insa fraza miroase a linguseala, a lingatorie. In ceea ce ma priveste, in anul intai al Facultatii de Jurnalism din Universitatea Bucuresti se invata ca adjectivele si adverbele nu au ce cauta in texte informative, asa, ca regula de aur. Mergi, domnule, si invata sa scrii jurnalistic!

Continuarea episodului in care turbinele sunt numite *stalpi cu fofeaza*, *giganti cu elice* si *moristi*: „cele 240 de elice„. Imi pare ca dl. Vintilescu isi ascunde ignoranta in domeniu dupa termen fals-colocviali despre aceste instalatii, termeni pe care, intre noi fie vorba, nu ii foloseste nimeni din industrie. A bon entendeur, salut!

E vorba despre primarul „obscurei comune Cogealac„: „Acolo însă primarul a oprit lucrările, acuzându-i pe inves­titori că au început construcţia pe raza comunei lui fără autorizaţie. A început să împartă deja amenzi, a pornit un lung şir de procese, contestând autorizaţiile şi felul în care a fost dobândit terenul pe care trebuie amplasată staţia de transformare” – e dreptul lui, ca si al oricarei terte parti interesate din aceasta tara libera, sa conteste un act administrativ. Doar atat – scurta reamintire a unui principiu de drept.

Sa continuam: „Iar în timp ce acest proiect stagnează, un alt jucător important de pe piaţa energetică, Iberdrola, ia startul în competiţia pentru cea mai bună zonă din ţară din punctul de vedere al vântului„. OK, asa e. Care este insa problema dumitale, ca jurnalist impartial, ca a fost oprit doar unul din cele doua proiecte aflate in derulare? Sa moara si capra vecinului?

Un nou citat fara discernamant: „auto­rizaţia de construcţie emisă de Consiliul Judeţean este perfect valabilă atât timp cât nu este anulată de instanţa de judecată„. Nimic neadevarat. De ce nu spune distinsul  nostru expert in energie regenerabila si ca pe perioada solutionarii contestatiei, legea prevede ca lucrarile de constructie sa fie intrerupte? Vezi cazul pasajului Basarab sau al blocului de langa Sf. Iosif.

Continuam: „Cred că sunt instituţiile statului, care se numesc Poliţie, Jandar­merie, disciplina în construcţii, care trebuie să ia măsuri şi să permită construcţia acolo unde autorizaţia de cons­trucţie este valabilă şi să interzică acolo unde nu este valabilă„. Prerogativa este a Justitiei. Institutiile citate in articol sunt simple instrumente executorii in acest caz. of, of, of! Greu!

Blocarea proiectului de parc eolian de către primarul din Cogealac, Cati Hris­tu, se traduce pentru locuitorii co­munei în pierderea unor fonduri de sprijinire a co­munităţii locale în valoare de a­proa­pe 9 milioane de euro„. Aici ne-a atins direct in suflet. Daca adaugam insa ca acesti bani sunt promisi printr-un ONG si ca teoretic nu au nici o legatura cu respectarea sau nu a disciplinei in constructii de catre un dezvoltator si contestarea unei autorizatii in instanta, parca legatura cauzala intre „crima” comisa de primarul taranist si saracirea comunei in ochii unui lefegiu care le potriveste cum vrea el e mai slaba.

„Opi­nia auto­rităţilor din mica comu­nă dobrogeană este însă de neclintit. „Să plătească amenzile, să facă toate actele de la început şi apoi să vină la masa tratativelor. Dacă nu vor, nu ducem lipsă de concurenţă. De pro­iecte similare sunt interesaţi şi alţi in­vestitori”, declara săptămâna trecută purtătorul de cuvânt al primarului din Cogealac.” Mai am un singur verb: instanta va decide, adica Justitie. Se pare ca articolul tendentios si neinformat pe care il tot citez mi-a atins coarda sensibila la stilul pamfletar.

Radu Voinescu

Energie eoliana

Anunțuri

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: