Archive for the ‘News’ Category

Ziarul Financiar – Ţara “morilor de vânt”: parcurile eoliene au ajuns la o capacitate de 1.000 MW după investiţii de peste 1,5 miliarde de euro

News about the development of the wind energy sector in Romania – 1GW online today:
(articol nou-aparut despre cum evolueaza sectorul energiei eoliene in Romania – 1000MW racordati astazi la retea)

–––– Autor: Roxana Petrescu ––––

Capacitatea parcurilor eoliene funcţionale în România a ajuns la 1.009,5 MW, cu 40% mai mare comparativ cu cea a unui reactor al centralei nucleare de la Cernavodă, investiţiile depăşind 1,5 miliarde de euro dacă se ţine cont de faptul că fiecare MW instalat costă între 1,5 şi 1,7 milioane de euro. Datele Transelectrica arată că în acest moment funcţionează 11 parcuri eoliene, toate fiind localizate în Dobrogea.

Cehii de la CEZ au cel mai mare parc eolian cu o capacitate de 387,5 MW în comuna dobrogeană Fântânele, în total funcţionând 155 de turbine de câte 2,5 MW fiecare.

Următorul ca mărime este parcul realizat de Energias de Portugal în comuna Peştera. Investiţia are o capacitate de 90 de MW şi cuprinde 30 de turbine eoliene. Tot Energias de Portugal mai are două parcuri eoliene de câte 69 de MW fiecare la Cernavodă.

Spaniolii de la Iberdrola au pus şi ei în funcţiune un parc eolian de 80 de MW în localitatea Mihai Viteazu. Italienii de la Enel au trei parcuri eoliene, fiecare de câte 70 de MW, precum şi unul mai mic de 34 de MW, toate situate în Tulcea.

Petrom, cea mai mare companie din România, figurează la rândul ei pe lista Transelectrica cu un parc eolian de 45 de MW în comuna dobrogeană Dorobanţu. Cel mai mic parc eolian ca şi capacitate din lista Transelectrica este deţinut de ButanGas. Acesta are 25 de MW şi este localizat în Siliştea, Dobrogea.

Anunțuri

CEZ, fruntas pe ramura

Welcome to Fantanele

Welcome to Fantanele

 

Citeam si citesc in fiecare zi articole, relatari si pareri despre mega-proiectul eolian Fantanele, ba chiar mi-a scris un prieten si pe Facebook.

Cam ce gen de articol e cel mai reprezentativ:
http://www.wall-street.ro/articol/Companii/93039/Parcul-eolian-de-1-1-mld-euro-a-CEZ-va-fi-gata-in-2011.html
sau
http://www.qmagazine.ro/articole/5597/western-de-cogealac.html?

Who's Who

Who's Who

 

Dupa parerea mea, avem de retinut ca, in ciuda dificultatilor, CEZ a reusit sa instaleze si sa dea in folosinta peste o suta de turbine dintr-un proiect de 600 de MW, conceput in doua faze: 139 de turbine intr-o prima faza, „Fantanele Est si Vest”, acum completa, si 101 intr-o etapa ulterioara, pe care intentineaza sa o finalizeze la anul.  E drept ca data finalizarii investitiei pentru faza intai a fost decalata cu cateva luni, dar daca ne uitam la anvergura proiectului si la obstacolele de diferite tipuri cu care s-au confruntat, aceasta intarziere pare mai curand motiv de lauda pentru cat e de redusa.

Drept semn de apreciere pentru succesul colegilor de breasla care au contribuit la acest succes, iata o mica galerie de imagini, pentru care le multumesc bunilor nostri parteneri de munca intru dezvoltarea de proiecte eoliene.

–- English version –

CEZ to complete construction of EUR 1.1bn wind park in 2011

Wall Street, 30 Sep 2010, online:-

The Czech energy group CEZ estimates that the construction of its 600 MW wind farm project in Dobrogea region, in Romania, will be completed in 2011. The investment in the project reaches EUR 1.10bn (USD 1.50bn). The company started construction works at Cogealac wind park, with works expected to be completed in 2011, while at Fantanele wind farm there are already 129 turbines in operation. Recently, CEZ announced that the Cogealac wind park was put ‘on hold’ due to misunderstandings in relation to the construction permits.
Link to original article in Romanian

Transelectrica + Wind Energy = Love? ;)

Am participat vinerea tracuta la un „seminar pe teme energetice„, asa cum este citat in ultimele zile in presa, in fel de fel de declaratii in legatura cu subiecte de interes, precum Electra si Hidroenergetica etc.

Uite un subiect care ar fi trebuit sa fie mai prezent pe tapet, intrucat s-a discutat despre investitiile pe care trebuie sa le realizeze EDF in reteaua franceza de transport al energiei electrice (asa cum puteti vedea in prezentarea tinuta de Tristan Bosser de la GDF Suez si de dl. Manea de la Alstom, daca va intereseaza), insa nu s-a discutat mai concret despre planurile Transelectrica de a exporta excesul de energie din Dobrogea, desi a fost prezent dl. Ciprian Diaconu, directorul Diviziei Tehnice din cadrul Transelectrica, un profesionist deosebit de discret, persoana responsabila cu aceste proiecte:

–––––preluare Mediafax–––––-

Transelectrica va investi 250 mil euro în următorii 5-6 ani pentru racordarea eolienelor la reţea

Transelectrica (TEL) va investi, în următorii cinci-şase ani, în zona Dobrogei, aproximativ 250 milioane euro pentru constucţia a opt staţii de transformare şi a liniilor electrice care vor conecta la sistemul naţional o capacitate de până la 4.000 MW instalaţi în centrale eoliene.

„Aceste investiţii vor fi corelate cu planurile investitorilor în centrale eoliene”, a declarat, miercuri, şeful direcţiei de strategie corporativă din companie, Răzvan Purdilă.

Potrivit lui Purdilă, în acest moment există contracte de racordare la sistemul naţional pentru aproximativ 3.600 MW instalaţi în centrale eoliene.

Transelectrica este controlată de stat, prin Ministerul Economiei.

 –– am incheiat citatul ––

Acestea fiind zise, ne bucuram, pentru ca exact de genul asta de atitudine avem nevoie din partea Transelectrica.
Sigur, capacitatea de echilibrare a sistemului cu surse quick-firing este celalalt complement pe care il asteptam, ca sa putem exploata linistiti mai departe un potential energetic disponibil in conditii cel putin rezonabile pe termen mediu si lung, adica sustenabil.

–- short English version –-

Romania: Transelectrica to invest EUR 250mn to connect wind parks

Mediafax, 09 Sep 2010, online:-

In Romania, the state-owned electricity transmission company Transelectrica estimates the investments in the construction of eight transformer stations and electricity lines in Dobrogea region will reach EUR 250mn (USD 318.16mn) in the next five to six years. The transformer stations and the electricity lines will connect the wind farms in the region to the national power grid, with a total capacity of 4,000 MW. Currently, there are power grid connection agreements for wind farms with a capacity of 3,600 MW.
Link to original article in Romanian

Cand operatorii de retea sunt si producatori de energie

Constructia unui parc eolian de 50 MW al Electrica este “blocata” de Enel

Preluat dupa http://energie.businesslive.ro/constructia-unui-parc-eolian-de-50-mw-al-electrica-este-blocata-de-enel/ si http://www.jurnalul.ro/stire-economic/constructia-unui-parc-eolian-al-electrica-este-blocata-de-enel-555757.html. Articol de  Matei Lascu.

Realizarea unui parc eolian de 50 MW al Electrica SA este “blocata” ca urmare a unor solutii “dezavantajoase” de racordare la retea propuse de subsidiara grupului italian Enel din Dobrogea, a declarat marti directorul adjunct pe strategie si afaceri corporatiste din compania de stat, Eugen Bradean, citat de Jurnalul National.

“Parcul de 50 MW este blocat. Avem niste probleme cu operatorul de distributie Enel. Ne sunt propuse niste solutii de la Enel pentru racordare la retea care pe noi ne dezavantajeaza”, a afirmat Bradean la un seminar pe teme de energie.

Potrivit jurnalistilor de la Jurnalul National, unitatile noi de productie a energiei, inclusiv cele eoliene, au nevoie fie de avizul companiilor de transport al energiei, fie de cel al firmelor de distributie, pentru a se conecta la retelele electrice.

In cadrul grupului Enel functioneaza si compania Enel Green Power, un concurent direct al Electrica in realizarea parcului de eoliene.

–– English version ––-

Romania: Electrica acusses Enel of blocking wind farm project

Ziarul Financiar, 28 Sep 2010, online:-

In Romania, the energy company Electrica has announced that the construction of its 50 MW wind farm is blocked by the „disadvantageous” network connection solutions proposed by the Italian group Enel in Dobrogea region. According to the company’s corporate strategy director Eugen Bradean, the solutions proposed by Enel for connection to the national electricity transmission network are unfavourable to Electrica.

–– comentariu windman ––-

no comment.

Renewable Energy Event

Focus pe Energia Regenerabila

Eveniment organizat de Business Review 9 iunie, Hotel Crowne Plaza, Sala Magnolia

Dupa ce in ultimii ani domeniul energiilor regenerabile a fost unul dintre cele mai dinamice, atragand atentia a numerosi investitori, acest sector asteapta clarificari importante in anul 2010, iar Planul National de Actiune in Domeniul Energiilor Regenerabile este asteptat sa fie supus dezbaterii publice la inceputul lunii iunie.

Forumul organizat de Business Review isi propune sa identifice stadiul actual al evolutiei acestui domeniu, sa prilejuiasca o dezbatere asupra strategiei sectoriale, precum si un “business mixer” intre furnizori si beneficiari de servicii specific acestei faze de maturizare a proiectelor, dar si intre potentiali participanti la tranzactii cu astfel de proiecte.

Pentru mai multe informatii, temele propuse si vorbitorii confirmati accesati www.business-review.ro/events

Focus on Renewable Energy

Event organized by Business Review magazine  
June 9, 2010, Crowne Plaza Hotel, Magnolia Room  

Renewable energy has been one of the most dynamic sectors in the local economy in the recent period, attracting the interest of numerous investors. Even though many of the projects announced have been put on hold because of the economic downturn, the sector is expected to pick up once the effects of the crisis wear off.   Business Review is organizing the first event in a series dedicated to the energy sector. The event focuses on “Alternative Energy – Investments in Renewable Energy”.   The Energy event will offer a business perspective on topics related to investing in renewable energy, moving a step further to offer specific insights on the challenges that providers of services and equipments have to face in the Romanian energy sector. The focus of the event is also to introduce the new players that are suitable for the present degree of maturity of wind power projects in Romania. Till now it was only lawyers, accountants, wind measurement experts. Now designers, equipment providers, banks, financial institutions etc. are more fashionable (together, of course with investors capable of erecting such projects). It is time that such players have the chance to introduce themselves to the business community.

For more information please go to www.business-review.ro/events

Siemens new gearless turbine – SWT 3.0 101 Direct Drive

Siemens Energy – Siemens Wind Power has announced the official launch of a new, advanced, wind turbine model.

New Siemens Turbine

siemens 3.0 101 dd direct drive

At the European Wind Energy Conference and Exhibition in Warsaw, Siemens Energy, Erlangen, Germany, launched on 20 April 2010 its SWT-3.0-101 Direct Drive wind turbine for sale for onshore and offshore projects around the world. With 50% less parts, the new SWT-3.0-101, which will require less maintenance and increase profitability for customers at the same price of a geared turbine, has a rated power of 3 MW, and a rotor diameter of 101 meters. The SWT-3.0-101 features a new direct drive concept: a gearless drive train design with a compact, synchronous generator, excited by permanent magnets. The zero-series with up to 10 SWT-3.0-101 wind turbines will be installed in various parts of the world during 2010. Commercial serial production is expected to commence in 2011.

“Our new SWT-3.0-101 will offer 25 percent more power than our present 2,3-MW-machine, but with a lower weight and only half the parts. Our main target for the new machine was to reduce complexity in order to increase reliability and profitability”, said Henrik Stiesdal, CTO of the Siemens Wind Power Business Unit. A major advantage of the new machine is its compact design. With a length of 6.8 meters and a diameter of only 4.2 meters, the nacelle can be transported using standard vehicles commonly available in most major markets. “The nacelle of SWT-3.0-101 weighs only 73 tons, but despite the compact design, we have actually given our service technicians more space to operate – simply because we radically reduced the number of parts”, added Henrik Stiesdal. “This careful introduction of new products reduces risks for our customers and boosts the reliability and profitability of our technology.”

You can watch a short video here and find the brochure here.

PS: Notice the „flat nose” 😉

Enel execută lucrări de modernizare în peste 80 de staţii de transformare din Muntenia, Banat şi Dobrogea

Bursa – 20.04.2010

Compania Enel va efectua lucrări de modernizare în 82 de staţii electrice de transformare din Muntenia, Banat şi Dobrogea, până la sfârşitul acestui an. Valoarea totală a investiţiilor alocate doar pentru modernizarea staţiilor de transformare depăşeşte 55 de milioane de euro şi este suportată integral de Enel, din surse proprii, informează un comunicat remis redacţiei.
     Unul dintre proiectele importante ce vizează procesul de modernizare a staţiilor de transformare constă în introducerea tehnologiei Telecontrol. Această tehnologie permite ca manevrele să poată fi executate de la distanţă, dintr-un centru de comandă, fără a mai fi nevoie de deplasarea echipei de intervenţie în teren.
     „Enel îşi propune ca până la sfârşitul anului 2012, toate staţiile de transformare din Muntenia, Banat şi Dobrogea să fie telecontrolate şi, de asemenea, aproximativ 2000 de posturi de transformare de medie tensiune să fie incluse în telecontrol. În paralel cu lucrările desfăşurate în staţiile electrice de transformare, continuă executarea lucrărilor de modernizare şi schimbare a infrastructurii pe toate nivelurile de tensiune, astfel încât calitatea serviciului de distribuţie să crească semnificativ”, a afirmat Alberto Birga, director general Enel Distribuţie Muntenia, Banat şi Dobrogea. 

English summary: 
In Romania, the energy company Enel plans to carry out modernization works in 82 electricity transformer stations in the regions of Banat, Muntenia and Dobrogea by the end of 2010. The total value of the investment for the modernisation works exceeds EUR 55mn (USD 74.18mn). Following the modernisation, the electricity stations will be equipped with Telecontrol technology which will allow manoeuvres to be executed from long distances without requiring the intervention team’s presence.

Bursa – 20.04.2010

Romania: Vestas wins 54 MW contract

Børsen, 16 Apr 2010, online: Link to source home page in Danish

Danish Vestas has received an order from Romanian oil and gas company Petrom for the supply of its V90 wind turbines to SC Wind Power Park SRL in Dobrogea. The wind farm is scheduled to be completed by mid-2011. Petrom estimates that its investment in the project will amount to around EUR 100mn (USD 135.71mn).

See also https://raduvoinescu.wordpress.com/2009/04/10/petrom-verde/

400MW fully permitted projects for sale now

I have today for sale 7 fully-permitted wind energy projects in Romania – 394.5MW.
Also, some greenfield projects which are good value for money.

Next steps:

  1. NDA
  2. Information exchange about the portfolio (iterative)
  3. Letter-of-intent (LOI) and bank guarantee letter (or proof) for the requested amount
  4. Direct meeting seller-buyer
  5. Memorandum of understanding (MOU)
  6. Sale-purchase

Iberdrola Energie Romania – noutati

– Versiunea in limba româna –
In caz ca ati ratat stirea publicata saptamana trecuta despre Iberdrola Energie Romania:

Iberdrola Energie România a primit licenţa pentru furnizarea de energie eoliană

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a acordat firmei Iberdrola Energie România, subsidiara din România a companiei energetice spaniole Iberdrola, licenţă de furnizare a energiei, valabilă pentru doi ani, potrivit datelor instituţiei.

Licenţa a intrat în vigoare la 28 ianuarie şi permite firmei să exporte energie, să vândă către consumatorii eligibili şi alţi titulari de licenţe şi să deruleze tranzacţii pe platformele operatorului pieţei de profil OPCOM.

Iberdrola a deschis un birou în Bucureşti în 2009 şi a anunţat planuri de dezvoltare în România a unor proiecte de producţie de electricitate din surse eoliene de 1.600 MW.

Din cei 1.600 MW, care vor fi instalaţi în peste 50 de locaţii în Dobrogea, compania se află în stadii administrative avansate cu aproximativ 700 MW.

Iberdrola este una dintre companiile care dezvoltă, alături de statul român, proiectul de construcţie a reactoarelor nucleare 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă, cu puteri de câte 720 MW fiecare.

Via Mediafax.ro

%d blogeri au apreciat asta: